Abcesul dentar este un proces infecțios frecvent, cunoscut în practica din domeniul sănătății. Evoluția infecției depinde de natura bacteriilor, de factorii de rezistență ai gazdei și de anatomia regională. Consecințele grave care decurg din răspândirea unui abces dentar pot duce la morbiditate și mortalitate.

Majoritatea abceselor dentare localizate răspund la tratamentul chirurgical, în timp ce utilizarea antibioticelor este limitată la infecțiile severe. Este nevoie de studii clinice de foarte bună calitate și de măsurători suficiente pentru a identifica tratamentul ideal. Se trece în revistă microbiologia abcesului dentoalveolar acut și tratamentul acestuia în lumina culturii îmbunătățite și a metodelor de diagnosticare.

 

INTRODUCERE

 

Abcesul dentar, sau dentoalveolar este o denumire folosită pentru a descrie colectarea localizată de puroi în osul alveolar, la apexul rădăcinii dintelui. Apare de obicei secundar cariilor dentare, traumatismelor, obturațiilor profunde sau eșecului tratamentului de canal. Odată ce camera pulpară intactă este spartă, colonizarea canalelor radiculare are loc cu un amestec divers de agenți bacteriologici. Aceste microorganisme sunt capabile să formeze biofilme în canalele radiculare, făcând astfel plauzibilă aplicarea „conceptului de biofilm” în astfel de infecții. După ce pătrund în țesuturile periapicale prin foramenul apical, bacteriile sunt capabile să inducă inflamație acută, care duce la formarea de puroi.



Infectarea pulpei și a țesuturilor periapicale.( https://pocketdentistry.com/wp-content/uploads/285/B9780702034848000345_f034-001-9780702034848.jpg) 


Patogenia abcesului dentoalveolar este de natură polimicrobiană, cuprinzând diverși anaerobi facultativi, cum ar fi streptococii din grupul viridans și grupul Streptococcus anginosus, și anaerobi stricți, în special cocii anaerobi, speciile Prevotella și Fusobacterium. Dacă nu este tratată într-un stadiu incipient, poate evolua rapid și se poate răspândi în structurile anatomice adiacente, ducând la complicații grave, precum septicemia, tromboza sinusului cavernos, abcesul cerebral, șoc și, ocazional, moarte.

 


FACTORI DE RISC – ETIOLOGIE

 

La începutul anilor 1600, London Bills of Mortality a început să enumere cauzele decesului, dinții fiind în mod continuu enumerați ca a cincea sau a șasea cauză de deces. Până în secolul al XX-lea, a fost recunoscut potențialul abceselor dentare de a se răspândi și de a provoca sepsis sever.

Un audit efectuat la Hull Royal Infirmary între 1999 și 2004 a arătat o creștere a numărului de pacienți care se prezentau la serviciile de chirurgie oro-maxilo-facială cu sepsis dentar. În Statele Unite, în urma unui studiu prospectiv s-a raportat că 13% dintre pacienții adulți au căutat tratament pentru durerea și infecția dentară pe o perioadă de 24 de luni.

Incidența abcesului dentoalveolar a fost de 6,4% în rândul copiilor care frecventează o clinică stomatologică ambulatorie din Nigeria.

În India, cariile dentare afectează 60-65% din populația generală. În plus, se estimează că boala parodontală apare la 50-90% din populația Indiei, în funcție de vârstă.

Astfel, sunt necesare metode îmbunătățite de diagnosticare și raportare a acestei probleme pentru a permite o analiză epidemiologică exhaustivă și implicațiile acesteia asupra sistemului de sănătate. Cu toate acestea, afecțiunile orale au fost identificate ca prioritare, deoarece, în stadii târzii, provoacă dureri severe, iar tratamentele sunt costisitoare.

Factorii gazdă diferiți joacă un rol semnificativ în patogeneza infecțiilor dentare și a complicațiilor acestora. S-a observat că există grupuri specifice de populație aflate în categoria „de risc”, găsindu-se o corelație semnificativă statistic între infecțiile dentare acute, complicațiile și decesul pacienților imunocompromiși (diabet, insuficiență renală, ciroză hepatică, tulburări mieloproliferative și chimioterapie). Cele mai multe studii raportează o preponderență masculină a infecțiilor odontogenice severe atât la adulți, cât și la copii.

 


AGENȚI PATOGENI

 

Agenții bacteriologici implicați în cauzarea abceselor dentare cuprind amestecul complex de anaerobi stricți și anaerobi facultativi. Date din culturi și studii moleculare arată că peste 460 de taxoni bacterieni unici aparținând a 100 de genuri și 9 phyla au fost identificați în diferite tipuri de infecții endodontice. În funcție de condițiile de recuperare și de cultură, anaerobii stricți depășesc numărul celor facultativi cu un raport care variază între 1,5 și 3:1 în infecțiile mixte. Numărul mediu de specii detectate prin cultură din aspirat dentoalveolar este de patru, cu un interval cuprins între 1 și 7.5.

Abcesele dentare cauzate exclusiv de anaerobii stricți apar în aproximativ 20% din cazuri. Deși există o gamă largă în funcție de condițiile de recuperare (6-63%), s-a observat cum culturile pure dintr-un abces dentar acut sunt neobișnuite și infecțiile aerobe mixte sunt, de asemenea, mai puțin frecvente (6% din abcese). Natura polimicrobiană a unor astfel de infecții și prezența microbilor cultivabili și necultivabili pot reprezenta o provocare pentru analiza de diagnostic în laboratoarele microbiologice de rutină.

 

Anaerobi stricți

 

            Cele mai frecvent izolate genuri includ streptococii anaerobi, speciile Fusobacterium și anaerobii cu pigment negru, cum ar fi speciile Prevotella și Porphyromonas. Speciile Prevotella au fost raportate ca fiind cele mai frecvente, izolate în numeroase studii, găsite în 10-87% din abcesele dentoalveolare. Prevotella intermedia, Prevotella nigrescens și Prevotella pallens, Porphyromonas endodontalis și Porphyromonas gingivalis sunt agenții patogeni detectați în mod obișnuit.

Bacteroides fragilis, un izolat mai des întâlnit în infecțiile intraabdominale, a fost raportat rar în infecțiile dentoalveolare acute și nu este considerat un comensal oral. Membrul genului Bacteroides cel mai probabil a fi detectat într-un abces dentar acut este Bacteroides forsythus (acum transferat la un nou gen - Tannerella forsythia).

Fusobacterium periodonticum și Fusobacterium nucleatum (care include subsp. nucleatum, subsp. polymorphum, subsp. animalis, subsp. vincentii și subsp. fusiforme) sunt detectate cu F. nucleatum detectat, în abcesul dentar acut.

Studiile au demonstrat prezența speciilor de Clostridium care provoacă abces dentoalveolar într-un interval ce variază de la 2% la 20%. Speciile importante izolate includ Clostridium hastiforme, Clostridium histolyticum, Clostridium perfringens, Clostridium subterminale și Clostridium clostridioforme. Unii agenți patogeni rari din cavitatea bucală aparținând genului Clostridium sunt Clostridium sporogenes, Clostridium bifermentans, Clostridium botulinum, Clostridium botulinum, și Clostridium welchii.

Cu ajutorul reacției în lanț a polimerazei, a fost raportată o prevalență ridicată a speciilor Treponema în abcesul dentar acut. Sa constatat că Treponema denticola a fost prezentă în până la 79% din abcesele dentare. Alte specii de Treponema au fost găsite în număr mai mic, inclusiv Treponema socranskii, Treponema pectinovorum, Treponema amylovorum și Treponema mediu.

Anumite bacterii neobișnuite sau noi, izolate din cazurile de abces dentar includ membrii din genul Atopobium (cocobacili Gram-pozitivi strict anaerobi), de exemplu, Atopobium parvulum și Atopobium rimae. Alte bacterii sub formă de bastonașe Gram-pozitive anaerobe includ Bulleidia extructa, Cryptobacterium curtum, Eubacterium sulci, Mogibacterium timidum și Mogibacterium vescum, Pseudoramibacter alactolyticus și Slakia exigua; bacteriile Gram-negative anaerobe necunoscute includ Filifactor alocis, Dialister pneumosintes, Centipeda periodontii și Selenomonas sputigena.

Catonella morbi, un anaerob Gram-negativ cunoscut anterior sub numele de Bacteroides D42, a fost găsit în 16% din 19 aspirate, iar Granulicatella adiacens, un coc Gram-pozitiv anaerob facultativ cunoscut anterior ca streptococi variante nutritionale, a fost prezent în 11% din 19 recoltări.

 

Anaerobi facultativi

 

            Anaerobii facultativi aparțin grupului de streptococi viridans. Aceștia includ grupul mitis, grupul oralis, grupul salivarius, grupul sanguinis și grupul mutans. Grupul anginosus (denumit anterior „Streptococcus milleri” sau S. anginosus) a fost raportat cu diferite grade de acuratețe.

Staphylococcus aureus a fost raportat frecvent din abcesul dentar acut, variind de la 0,7% la 15%. Ratele de recuperare ale tulpinilor de stafilococi coagulazo-negative (de obicei raportate ca Staphylococcus epidermidis) sunt în general mai mari, cu cifre variind de la 4% la 65%.


 

ANALIZA MICROBIOLOGICĂ

 

            Colectare probei

 

            În trecut, metodele inadecvate de prelevare au împiedicat identificarea corectă a agenților patogeni cauzali implicați în dezvoltarea abcesului dentar. Studiile care au analizat utilizarea mostrelor de material purulent au demonstrat o recuperare slabă a anaerobilor stricti și un număr mediu scăzut de izolate per probă (interval 1,0-1,6).

Alegerea tipului de probă și a metodei de prelevare sunt esențiale pentru o diagnosticare optimă. În mod ideal, ar trebui colectat un aspirat prin mucoasa intactă după dezinfecția cu o apă de gură antiseptică adecvată, de exemplu, clorhexidină. Acest lucru va reduce contaminarea din flora orală normală. Unii cercetători au prelevat, de asemenea, exsudate purulente din interiorul canalelor infectate.

 

Tehnici de cultură și non-cultură

 

Îmbunătățirea semnificativă diagnosticului de rutină pentru abcesele dentare acute a avut loc prin utilizarea meticuloasă a colectării și procesării specimenelor pe agar-uri selective și neselective, în condiții atmosferice adecvate. Cu toate acestea, în ciuda atenției deosebite acordate detaliilor, este evident că multe genuri de bacterii nu au fost încă cultivate. O limitare majoră a studiilor de cultivare anterioare este că un procent mare din microflora orală nu crește pe medii convenționale de cultură artificială în laborator.

Introducerea tehnicilor moleculare ne-a ajutat să înțelegem bionomia microbiană a abceselor dentare. Utilizarea PCR sau a acidului dezoxiribonucleic (ADN) – tehnicile de hibridizare a ADN-ului și, mai recent, secvențierea genei ARNr 16S și primeri specifici speciei au ajutat la căutarea prezenței microbilor specifici.

Utilizarea analizei de secvențiere a genei ARNr 16S pentru identificarea izolatelor și clonelor are o precizie mai mare pentru a discrimina taxonii și pentru a recunoaște taxoni noi, față de metodele convenționale de identificare. Metodele genetice de identificare au ajutat, de asemenea, la detectarea și speciarea organismelor pretențioase, cum ar fi treponemele, în mostre din abcesele dentare.

Analiza moleculară, independentă de cultură a evidențiat o microfloră mai diversă, asociată cu infecțiile endodontice decât cea dezvăluită numai prin metodele de cultură.

 

 

SEMNE ȘI SIMPTOME

 

            Semnele și simptomele abcesului dentar acut sunt durerea, inflamarea și eritemul, localizate de obicei pe dintele afectat, deși supurația se poate răspândi frecvent la țesuturile din apropiere provocând complicații. Sunt notabile febra, umflarea extraorale si intraorale, eritemul, sensibilitatea la palpare.

Trismusul, în plus față de răgușeală și sialoreea, ar trebui să determine consultul medicului dentist. Examenul clinic trebuie să se concentreze pe starea generală a pacientului, analizând o eventuală stare de letargie, sau alte semne ce denotă boala severă.

Abcesele mediastinale profunde și necrozante descendente sunt o complicație rară a abcesului dentar, iar răspândirea infecțiilor odontogenice reprezintă un număr mare de abcese profunde ale gâtului. Întârzierea diagnosticului din cauza simptomelor precoce vagi este unul dintre motivele principale ale mortalității. Literatura de specialitate descrie rata mortalității din cauza mediastinitei ca fiind de până la 40%, în ciuda utilizării agresive a antibioticelor și a progreselor în unitățile de terapie intensivă. Moartea apare de obicei din cauza sepsisului și a insuficienței mai multor organe, deși ocluzia căilor respiratorii este, de asemenea, o complicație semnificativă și necesită un tratament precoce (prin traheostomie).

 


REZISTENȚA LA ANTIBIOTICE

 

            Antibioticele nu trebuie niciodată folosite ca înlocuitori pentru drenajul chirurgical și/sau debridarea adecvată. Menținerea căilor respiratorii funcționale și drenajul abcesului sunt condiții sine-qua-non. Cu toate acestea, terapia antimicrobiană inițiată imediat după diagnostic și înainte de intervenția chirurgicală poate scurta perioada de infecție și poate minimiza riscurile asociate, cum ar fi bacteriemia.

           

Peniciline și ceflaosporine

Din punct de vedere istoric, penicilinele au fost folosite ca agenți de primă linie în tratamentul infecțiilor odontogenice. Totuși, în timp au fost raportate creșterea rezistenței la penicilină și, implicit eșecuri ale tratamentului. Cele mai mari rate de rezistență la penicilină au fost observate la membrii genului Bacteroides și Prevotella.

Rezistența la penicilină a acestor agenți patogeni a fost corelată cu producția de β-lactamaze. S-a studiat o serie de pacienți cu infecții orofaciale care nu au răspuns la terapia cu penicilină din cauza Bacteroides producătoare de β-lactamaze.

Susceptibilitatea redusă la penicilină este mai degrabă asociată cu streptococii din grupul mitis, decât în ​​grupul anginos. În testul de susceptibilitate antimicrobiană, imipenemul[1] a fost cea mai activă moleculă testată, confirmând activitatea generală bună împotriva streptococilor orali. De asemenea, cefalosporinele de generația a treia, cum ar fi ceftriaxona, și cefalosporinele de generația a patra, cum ar fi cefepima, au prezentat o activitate corespunzătoare. Chinolonele, glicopeptidele și rifampicina au confirmat, de asemenea, o activitate bună împotriva streptococilor orali.

 

Macrolide

 Rezistența la macrolide se datorează cel mai frecvent unui număr de gene erm (metilazele eritromicinei, care au ca rezultat legarea redusă a macrolidelor de subunitatea ribozomală 50S). Rezistența la macrolide pare să aibă o prevalență mai mare la streptococii grupului viridans, streptococii anaerobi și speciile Prevotella. Macrolidele mai noi, claritromicina și azitromicina, oferă o farmacocinetică îmbunătățită, în comparație cu eritromicina. Eritromicina are activitate adecvată împotriva majorității agenților patogeni odontogeni, dar până la 50% din Fusobacterium sunt rezistente la eritromicină. Macrolidele nu trebuie considerate ca terapie de primă linie în tratarea infecțiilor odontogenice, trebuie recomandate doar pacienților cu reacții alergice la penicilină.

 

Metronidazol

Metronidazolul este un agent bactericid foarte activ împotriva majorității anaerobilor, dar nu are activitate împotriva bacteriilor aerobe. În mod similar, deși își păstrează activitatea împotriva bacililor Gram-negativi anaerobi rezistenți la penicilină, are o activitate moderată împotriva cocilor Gram-pozitivi microaerofili. În infecțiile grave, metronidazolul este cel mai bine utilizat împreună cu penicilina pentru a asigura acoperirea împotriva bacteriilor aerobe Gram pozitive. Cu toate acestea, o combinație de două medicamente cu scheme de dozare diferite poate reduce complianța pacientului. Dezvoltarea rezistenței agenților patogeni odontogeni comuni la metronidazol este rară.

 

Clindamicină

Clindamicina are o activitate foarte precisă împotriva organismelor Gram-pozitive, inclusiv anaerobii și tulpinilor producătoare de β-lactamaze. Concentrațiile scăzute ale medicamentului sunt bacteriostatice, dar activitatea bactericidă se realizează clinic cu dozele uzuale recomandate.

Clindamicina a fost destul de recent luată în considerare pentru gestionarea infecțiilor odontogenice, din cauza susceptibilității bacteriene la acest medicament, absorbției orale mari, apariției rezistenței scăzute bacteriene și nivelurilor potrivite de antibiotice în țesutul osos.



CONCLUZII

 

            Abcesul dentar și complicațiile sale pot reprezenta o problemă severă pentru indivizi, comunitățile și sistemul de sănătate; prin urmare, diagnosticarea precoce și intervenția adecvată sunt importante. Determinarea diverșilor factori de gazdă și de mediu (care pun un individ la risc de dezvoltare a abcesului dentar, influențează răspândirea infecției de la o colecție localizată la apexul dintelui, la celulită și, ulterior, la sepsis care pune în pericol viața pacientului) contribuie la luarea deciziilor de tratament corespunzător.

Noile tehnici moleculare au îmbogățit cunoștințele despre diversitatea colecției polimicrobiene, care determină formarea unui abces dentar. În prezent, nu există un consens cu privire la tratamentul standard, care să ofere reușita garantată asupra tuturor indivizilor, așa cum demonstrează și varietatea largă de protocoale chirurgicale și prescripția de antibiotice. Cu toate acestea, datele disponibile sugerează că în prezent majoritatea izolatelor sunt încă susceptibile la agenții β-lactamici de primă linie. Antimicrobienele ar trebui recomandate pacienților cu semne de celulită și semne de sepsis.

 

 


 Bibliografie:

Morfopatologie Stomatologică, Gr. Pambuccian, Editura medicală, București, cap. 14 – Patologia pulpei dentare (pulpopatiile), cap. 15 – Patologia parodonțiului marginal (parodonatopatiile);

Chirurgie buco-maxilo-facială, C. Oprișu, Editura didactică și pedagociă, București, cap. XIII – Supurațiile părților moi buco-maxilo-faciale.


Webografie:

https://pocketdentistry.com/34-dentoalveolar-infections/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3858730/

https://www.mdpi.com/2304-6767/7/1/22/htm